Checuri

Chec Zebra cu unt

Chec Zebra cu unt

Chec Zebra cu unt este delicios si apetisant. Sotul credea ca este cumparat. Acesta poate fi facut si sub forma de prajiturica, copt in tava patrata sau rotunda si taiat cubulete.

Este un desert rapid, delicios si de efect, ca de altfel toate checurile. Cand vrem ceva dulce simplu, dar totusi sofisticat, facem un chec umed. Fie adaugam fructe proaspete sau din compot, fie crema de nuci sau de branza. Oricum ar fi, rezultatul este delicios. Eu i-am adaugat si o glazura de ciocolata pentru ca ai mei o iubesc tare mult.

Sfaturi!

  • Untul se topeste in cuptorul cu microunde, se lasa la racorit 5-7 minute, abia apoi se amesteca cu laptele si se adauga in compozitia de galbenusuri.
  • Compozitia de chec se separa in 2 boluri, intr-unul adaugam cacao si esenta de rom iar ultimul ramane simplu doar adaugam esenta de vanilie.
  • Din aceasta compozitie iese un singur chec.
  • Checul se poate glazura cu ciocolata la final.
  • Desert simplu. Acesta este un desert care se prepara usor si rapid, iar textura blatului este umeda, nu pufoasa.

Ingrediente:

  • 3 oua
  • 150 gr unt
  • 200 ml lapte
  • 180 gr zahar
  • 380 gr faina
  • 1 plic praf de copt
  • 2 linguri de cacao
  • esenta de vanilie
  • 30 gr ciocolata cu lapte + 2 linguri de lapte pentru glazura
  • esenta de rom
  • zahar pudra

Mod de preparare.

1.Mai intai topim untul si il lasam la racorit cat timp pregatim restul ingredientelor.

2.Mixam albusurile spuma cu jumatate din cantitatea de zahar.

3.Mixam si galbenusurile cu cealalta jumatate de zahar. Amestecam laptele cu untul topit si il adaugam peste galbenusuri. Mai mixam un minut.

4.Adaugam faina, praful de copt peste galbenusuri si mai mixam 1 minut sa le incorporam bine.

5.Adaugam albusurile peste compozitia de galbenusuri si esenta si amestecam cu ajutorul unei spatule.

6.Impartim compozitia in 2 boluri.Intr-unul adaugam cacao si esenta de rom si in celalalt adaugam esenta de vanilie.

7.Tapetam o forma de chec cu hartie de copt, punem intai o lingura de compozitie alba, apoi o llingura de compozitie maro deasupra celei albe si tot asa alternam cele 2 culori pana cand terminam compozitia.  Coacem checul in cuptorul preincalzit la 200 de grade timp de 35-40 de minute sau pana cand trece testul cu scobitoarea. Lasam la racit, apoi topim ciocolata cu laptele si o adaugam deasupra checului.. Pofta buna!

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker