Prajituri

Pandispan cu rahat

Pandispan cu rahat

Pandispan cu rahat este un desert simplu, delicios si extrem de aromat datorita faptului ca rahatul este aromat.  Am facut acest pandispan in tava mare de la aragaz si le-am dus si parintilor jumatate, deci este foarte spornic. Pandispanul asta mi-a adus aminte de copilarie, la fiecare sarbatoare mama facea pandispan cu rahat si-l taia triunghiuri mari. Era un deliciu, mai ales vazut prin ochi de copil.

Sfaturi!

  • Este nevoie sa separam albusurile de galbenusuri, nu le mixam impreuna.
  • Rahatul taiat cubulete trebuie dat prin zahar pudra pentru a nu se lipi. Atunci cand  il adaugam in pandispan, il adaugam in reprize tot pentru a nu se lipi bucatelele intre ele.
  • Tava mea este mare, are dimensiunile 38/34 de cm.
  • Daca doriti mai dulce, puteti adauga mai mult zahar, insa eu m-am gandit ca va fi si rahatul dulce si nu am vrut sa am un desert excesiv de dulce.
  • Inlocuiri. Puteti inlocui rahatul cu fructe uscate sau cu fructe usoare din compot scurse de zeama si date prin faina.
  • Reteta usoara. Ca orice pandispan, acesta se prepara usor si este delicios.

Ingrediente:

  • 7 oua
  • 150 gr zahar
  • 50 ml ulei
  • 230-240 gr faina
  • 1 plic de praf de copt
  • 250 gr rahat asortat
  • esenta de vanilie
  • un praf de sare
  • zahar pudra pentru presarat la final

Cum preparam pandispanul cu rahat

1.Mai intai separam albusurile de galbenusuri.

2.Mixam albusurile spuma cu un praf de sare initial, apoi adaugam 2 linguri de zahar.

3.Mixam galbenusurile cu restul de zahar, iar apoi adaugam uleiul si mai mixam cateva secunde sa-l incorporam bine.

4.Adaugam galbenusurile peste albusuri si incororam cu o spatula. Adauga, si faina si praful de copt, iar apoi esenta si rahatul in 2-3 reprize. Incorporam usor cu spatula.  Am oprit putin rahat si am adaugat si deasupra pandispanului.

5.Turnam compoztia in tava tapetata cu hartie de copt si coacem pandispanul in cuptorul preincalzit la 200 de grade pana cand incepe se se rumeneasca si trece testul cu scobitoarea.

6. Pudram pandispanul cu zahar pudra si il lasam sa se raceasca inainte sa-l portionam. Pofta buna!

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker