Tort cu ciocolata si lapte condensat
Tort cu ciocolata si lapte condensat
Tort cu ciocolata si lapte condensat este un tort extrem de delicios. Crema de lapte condensat mi se pare cea mai buna crema, as folosi la orice prajitura crema asta. Si la prajitura Kinder felie de lapte o folosesc, doar ca acolo adaug si putina miere si gelatina. Sa nu va speriati de sumedenia de ingrediente trecute mai jos, am facut un blat umed simplu, o crema de ciocolata si una de lapte condensat plus un sirop( desi blatul este umed, eu am dorit sa-l insiropez).
Ingrediente blat:
- 4 oua
- 180 g faina
- 200 g zahar
- 90 ml apa fierbinte
- 6o ml ulei
- 4 linguri de cacao
- 1 plic de praf de copt
Ingredienta crema de ciocolata:
- 250 gr ciocolata amaruie
- 250 ml frisca lichida
- esenta de rom
Ingrediente crema de lapte condensat
- 250 ml frisca lichida indulcita
- 200 gr lapte condensat indulcit
Ingrediente sirop:
- 300 ml apa calda
- zeama de la o portocala
- 1 lingura de zahar
Mod de preparare.
1.Pregati mai intai blatul. Separam albusurile de galbenusuri( ouale trebuie sa fie la temperatura camerei, nu de la frigider). Mixam albusurile spuma cu jumatate din zahar. Galbenusurile le mixam bine cu restul de zahar. Adaugam treptat si uleiul si mixam. Cacao o amestecam bine cu apa fierbinte sa nu ramana cocoloase si o turnam usor peste galbenusuri. Mixam sa se integreze bine. Adaugam apoi tot peste galbenusuri si faina cu praful de copt si mixam. Rezulta o compozitie groasa. Luam aceasta compozitie cu lingura si o punem peste albusuri. Amestecam usor cu o lingura de lemn pana cand se integreaza perfect. Tapetam tava cu hartie de copt si putem coace pentru 25 de minute la 200 de grade.
2. Pregatim si crema de ciocolata: punem frisca lichida pe foc pana cand incepe sa fierbe. O luam, adaugam ciocolata rupta in bucatele si amestecam bine pana cand ciocolata se topeste. Dam crema astfel rezultata cel putin 3-4 ore la frigider. Inainte sa asamblam tortul, o mixam 2-3 minute si vom avea o crema aerata perfecta.
3.Pentru crema de lapte condensat: mixam spuma frisca lichida, adaugam laptele condensat si mai mixam 2-3 minute.
4.Pentru sirop: dizomvam zaharul in apa calda, adaugam si zeama de portocala.
5.Taiem blatul si asamblam tortul. Il ornam dupa preferinta si il dam 2-3 ore la rece. Pofta buna!