Tort Smarald cu capsuni
Tort Smarald cu capsuni este un tort delicios, deosebit si deloc greu de preparat. Timpul de preparare este putin mai mare, insa nivelul de dificultate este scazut. Am preparat un singur blat din spanac, am adaugat un jeleu de capsuni, urmat de un strat de mousse de capsuni si apoi strat de mousse de ciocolata alba. Sa stiti ca tortul cu spanac este incredibil de gustos. Am facut de doua ori in aceasta primavara pentru ca este preferatul sotului.
Ingrediente blat diametrul 24 cm:
- 80 gr spanac proaspat
- 65 gr ulei
- 1 ou
- 80 gr zahar
- 100 gr faina
- coaja de la o lime/ lamaie
- 1 lingurita suc de lime/ lamaie
- 5 gr praf de copt
Preparare blat.
1.Mai intai mixam cu mixerul vertical spanacul curatat de nervura centrala impreuna cu uleiul, coaja si zeama de lime pana cand totul devine o pasta.
2.Mixam oul cu zaharul pana devine o spuma densa. Aproximativ 2 minute. Adaugam si spanacul si incorporam bine. Adaugam apoi faina si praful de copt, amestecam si turnam compozitia intr-o tava tapetata cu hartie de copt. Coacem blatul 20 de minute in cuptorul preincalzit la 180 de grade. Lasam blatul la racit.
Jeleul de capsuni:
- 150 gr capsuni
- 80 gr zahar
- 5 gr gelatina + 3 linguri de apa
Preparare jeleu de capsuni.
1.Punem capsunile cu zaharul pe foc pana cand zaharul se topeste. Gelatina o hidratam in 3 linguri de apa. Luam capsunile de pe foc si le pasam cu mixerul vertical. Le lasam 1-2 minute si adaugam gelatina. Amestecam bine pana cand gelatina se topeste.
2.Punem blatul pe un platou si adaugam inelul detasabil al tavii in jurul lui. In interiorul inelului am pus hartie de copt in jurul blatului pentru a nivela frumos bordurile tortului. Turnam jeleul cald peste blat si il dam la rece 30 de minute pana cand preparam urmatorul strat.
Mousse de capsuni:
- 150 ml frisca lichida
- 100 gr capsuni
- 80 gr zahar
- 5 gr gelatina + 3 linguri de apa
Preparare mousse de capsuni.
1.Punem capsunile cu zaharul pe foc pana cand se topeste zaharul. Pasam capsunile cu mixerul vertical si adaugam gelatina hidratata. Mixam frisca lichida si adaugam capsunile racite. mai mixam un minut si adaugam mousse-ul peste tort. Nivelam si dam din nou la rece.
Mousse de ciocolata alba
- 100 gr ciocolata alba
- 180 ml frisca lichida
- 1 galbenus
- 75 ml lapte
- 20 gr zahar
- 5 gr gelatina + 5 linguri de apa
Preparare mousse
1.Punem laptele la fiert. Amestecam galbenusul cu zaharul si il adaugam peste laptele fierbinte. Amextecam cu telul si punem din nou pe foc inca 2-3 minute. Luam laptele de pe foc, adaugam ciocolata si gelatina hidratata si amestecam bine. Lasam amestecul la racit. Mixam spuma frisca si adaugam amestecul de ciocolata. Turnam acest mousse peste tort si dam din nou la rece pentru 40-50 de minute.
Desfacem hartia de copt de pe marginea tortului si ornam. Pofta buna!