Mini eclere cu frisca si ciocolata amaruie

Mini eclere cu frisca si ciocolata amaruie
Mini eclere cu frisca si ciocolata amaruie sau cum fac eu cele mai iubite eclere de casa dupa o reteta veche si foarte simpla. Nu mi s-a intamplat niciodata sa nu-mi iasa cojile de eclere facute dupa aceasta reteta. cred ca o am de vreo 15 ani si nu am schimbat-o niciodata. Dupa aceeasi reteta fac si cojile pentru Choux a la creme.
Revenind la celebrele mele eclere. Doar asa imi plac mie eclerele si le-am adaptat gustului meu: neaparat cu strat de crema acoperit cu strat generos de frisca. Iar daca se poate acoperite cu ciocolata amaruie. Sunt senzatie! Va spun sincer ca asa deliciu mai rar intalnesti.
Un sfat important pentru coji de eclere perfecte! NU deschidem usa cuptorului decat la final, dupa 30 de minute cand scoatem cojile de eclere din cuptor.
Ingrediente coji:
- 4 oua
- 100 ml ulei
- 250 ml apa
- 130 gr faina
Ingrediente crema:
- 4 oua
- 135 gr zahar
- 70 gr faina
- 500 ml lapte
- esenta de portocale
Ingrediente suplimentare: 200 ml frisca lichida, 150 gr ciocolata cu 50 % cacao, aprox 30 ml lapte, 100 ml ciocolata alba
Cum preparam mini eclere cu frisca si ciocolata
1.Mai intai preparam cojile pentru eclere. Punem apa impreuna cu uleiul la fiert si le lasam pana cand clocoteste bine. Adaugam toata faina si incorporam rapid cu telul de bucatarie. Luam cratita de pe foc si adaugam treptat ouale amestecand bine cu telul dupa fiecare pana cand se incorporeaza bine. Sau putem folosi robotul de bucatarie cu paleta de framantare, asa cum am facut eu.
2. Formam bastoane cat mai groase cu ajutorul unui pos cu un dui larg. Cele mai groase bastoane se vor umfla mult, daca nu sunt suficient de groase, nu vor creste suficient.
3. Coacem eclerele timp de 30-33 de minute sau pana cand se rumenesc usor in cuptorul prieincalzit la 180 de grade. Daca nu sunt coapte suficient de bine, eclerele se vor „lasa” dupa ce le scoatem din cuptor. Dupa ce se racesc le taiem capacele in totalitate.

4. Pentru crema batem ouale cu zaharul si apoi adaugam faina si amidonul si amestecam bine. Adaugam si laptele in fir subtire si punem la foc mediu crema. O lasam pe foc pana cand se ingroasa ca o budinca, iar cand incepe sa se ingroase trebuie sa amestecam in ea continuu. Adaugam esenta si lasam crema la racit amestecand din cand in cand sa nu se formeze pojghita deasupra ei.
Frisca o mixam spuma.
5.Umplem eclerele cu crema cu ajutorul unui pos si deasupra cremei adaugam un strat de frisca. Acoperim eclerele cu capacele taiate precedent.
6. Pentru glazura topim ciocolata in cuptorul cu microunde impreuna cu laptele. Ungem fiecare capac de ecler cu glazura si le dam 10 min la rece.
7. Topim ciocolata alba timp de 10 -13 secunde in cuptorul cu microunde cu tot cu ambalaj. Taiem foarte putin coltul ambaljului si facem grilajul de ciocolata alba deasupra eclerelor.
Pofta buna!





