Chec pufos cu mere caramelizate

By

Chec pufos cu mere caramelizate

Chec pufos cu mere caramelizate este un chec aromat si delicios, care se face foarte usor si rapid. Din aceasta compozitie am facut 2 checuri. Checul, desertul ala simplu ce ne scoate din orice incurcatura, se poate face cu diverse fructe, nuci sau rahat. Iar cu mere este nemaipomenit. Eu am incercat si cu afine, cu visine proaspete sau din compot, cu mac si lamaie si toate au fost delicioase.

Ingrediente:

  • 2 mere
  • 6 oua
  • 6 linguri de zahar
  • 6 linguri de ulei
  • 7 linguri de faina
  • 1 plic praf de copt
  • 2 linguri de zahar pentru caramelizat merele
  • un praf de scortisoara
  • nuca, stafide

Mod de preparare chec cu mere caramelizate.

1.Curatam mai intai merele de coaja, apoi le taiem cubulete, le amestecam cu cele 2 linguri de zahar si scortisoara si le punem la caramelizat pentru 10-15 minute la foc mediu.

2. Mixam albusurile spuma cu 3 linguri de zahar.

3. Mixam galbenusurile cu 3 linguri de zahar pentru 5-6 minute, adaugam uleiul si mai mixam inca 1-2 minute.

4. Adaugam galbenusurile peste albusuri, adaugam si praful de copt si treptat faina si incorporam cu o spatula usor.

5. Punem compozitia in 2 forme de chec tapetate cu hartie de copt, iar deasupra punem merele caramelizate impreuna cu zeama lasata de acestea, nuca si stafide.

6. Coacem checurile la cuptorul preincalzit la 180 de grade pentru 25-30 de minute sau pana cand trece testul cu scobitoarea.  Pofta buna!

 

Leave a Comment

Your email address will not be published.

You may also like